ce rele suntem!…daca bem doar apa plata cu lamaie

hotarat lucru! trebuie sa vedem partea cu adevarat importanta a vietii, amanuntele care sunt sarea si piperul oricarei existente de calitate… pai noi stam in casele noastre plictisitoare in vreme ce personalitatile autohtone o ard intr-un mare stil prin parcuri, cafenele si frizerii. in ultimul timp, mai mult decat oricand am impresia ca termenul de jurnalism si-a pierdut orice continut in tarisoara asta ce nu-si mai incape in piele de plictis.

ieri m-am uitat la apropo tv; imi place emisiunea si tonul ei de o ironie subtila iar prezentatorul e jos palaria. ma uit si pentru ca sunt genul de persoana care apreciaza reclamele bine facute; stiu, majoritatea le considera o pacoste dar eu sunt de parere ca cele mai tari sloganuri se nasc din reclamele de calitate. ca de exemplu: “ia ma mana ca iei vopseaua”(asta pt fanii Dorel), memorabilul halat “da’ halatu’, cat e halatu’?” care a provocat isterie, ar mai fi si aia cu star wars…”laser frate!”, “era ta-su, ma”; sincer asta din urma nici nu mai stiu la ce era…da’ era criminala. personal mi-a palcut si seria aia de reclame de la zapp…alea cu zapp share free parca erau si erau tot felu de grupulete unite intre ele de activitati care mai de care mai fistichii. preferata mea era aia cu fotomodele…m-a inspirat..hhmm, si inca ma mai inspira desi apa plata cu lamaie beau destul de rar. o mare dezamagire a fost in schimb cand mi-am dat seama ca lumea nu isi mai aminteste de reclama cu suzi. am tot intrebat in stanga si in dreapta, e drept ca a fost difuzata putin timp… e aia cu “ai innebunit, daca ma imbolnavesc?!?” ma rog, ideea e ca in principiu era tembela reclama da’ mie mi se parea nostima foc.

asa… si spuneam ca ma uitam la apropo tv… si o parte a emisiunii a fost dedicata activitatilor “mondene” ale “vedetelor noastre”, de fapt a fost dedicata modului in care presa tine sa evidentieze activitatile lor de zi cu zi. sweet mother of all that is good and pure! de ce mama dracu ma intereseaza ca una ca proasta regimentului(nu dau nume, persoana insemnata) se da mama grijulie si se joaca (cica) cu plodu’ in parc ingropand crocodili! lu asta i-a intrat in reflex sa stea in orice pozitie ca la poza ca prea au surprins-o dintr-un unghi numa bun; departe de mine gandul ca de fapt totu’ era aranjat! inteleg ca pitipoanca nu mai avea nicio activitate demna de luat in seama, ca doar nu fata eveniment dupa eveniment, da’ sa ajungi atat de jalnic incat sa te asezi pe vine cu lopetica in mana si un pupincurist sa dea cu blitzu ca sa nu zica ca sta degeaba… e prea mult pt capacitatea mea de comprehensiune(asta am bagat-o ca sa subliniez ca stiu termeni de culturist…om pasionat de cultura, ce n-ati inteles?!?).

in continuare va prezentam inca vreo trei tute: una cica soarbe 2 ore la o cafea…io cre ca de fapt n-avea bani si in tot timpu asta a incercat sa convinga chelneru sa i-o suga nitel…pret de o cafea, ca sa apuce sa fie si dansa pozata. strasnica metoda de a mai aparea prin ziare! urmatoarea tuta cica a fost ingrijita de bou’ pe care il mulge de bani…i-auzi, mi-au dat lacrimile. cica era racita rapciugoasa…pariu ca luase vreo boala mai pidosnica?!? asa…ar mai fi si una care are nevoie de aprobare ca sa se duca la buda…nu, glumesc…era vorba de ceva mult mai serios, tu, fata, al meu nu ma lasa sa ma tund… da’ las ca i-o fac eu..ma despart de el… cam o zi asa…cat ajung la stilist si ma capresc…si apoi pana ma mai obisnuiesc si eu cu noul look. apoi il caut…ma impac cu el si daca comenteaza…”we were on a break” smart, ha?!?

cred ca mai erau…da’ da-le dau dracu… e de ajuns ca mi-am pierdut timpu sa zic si de astea. bai, deci ca sunt jalnice stim! chiar stim! se vede dupa muia lor(la fatau ma refer). dar ca sunt incurajate in prostia lor? ca oricat de plictisitoare ar fi mereu o sa se gaseasca un amarat sa le “surprinda” pentru o stire “de senzatie” e deja mai mult decat pot sa inghit. pai dracu, maine o sa aflam…din surse demne de incredere.. si mai ales de respect ca nu stiu care curva de pipera sta in pozitia nu stiu care cand se caca, ca un agarici de dorobanti(ca tot se poarta big time cartieru asta) a facut scurta la mana de atata laba sau ca mai stiu eu care pitipoanca isi cumpara absorbante de la farmacia x si are nevoie de instructiuni de folosire. iote frate cu ce ne delectam noi! cum stim sa extragem adevaratele stiri din haznaua de fiecare zi. bravos natiune!

hai ca am dezgropat rahatu si a inceput sa puta…las haznaua “vedetelor” in pace si ma intorc la ale mele. sper sa revin cu ganduri mai pasnice.

initierea

dear diary, azi ma ocup de leapsa; sunt intiata in tainele acestei indeletniciri de catre marieta… mentorul meu. alaturi de ea voi pasi in lumea incalcita si sucitoare de creieri a intrebarilor; iote ca am ajuns sa bat campii! let the game begin!

Tu dupa ce tanjesti?

hhhmm… dupa perioada in care puteam sa fiu oricat de cretina si nu stiam ce e aia sa imi calculez bugetul si sa imi platesc “darile”…. dupa o carte citita pe nerasuflate…

Cand ai spus ultima oara “Te iubesc”?

in seara asta (a nu se confunda cu target-ul de 10/zi practicat de cei care se “iubesc” cu adevarat)

Defineste fericirea in 3 cuvinte.

apa, libertate, el

Cand ai fost ultima oara fericit (a)?

pai… am trecut de faza in care vedeam ceva sublim in fericire; pan’ la urma momentul in care imi bate soarele-n ochi si ma simt ca un pui de gaina scos la soare e placut… ma simt fericita. si cred ca ultima data m-am simtit fericita cand am facut curat in gradinita din  spatele blocului in care stau.

Ce crezi ca te face fericita?

plimbarile, o carte buna, el, o prajitura cu ciocolata

Cand te-ai gandit ultima oara la fericirea ta?

aaa…in timp ce raspuneam la intrebarile astea

cat de curand scornesc si eu niste intrebari.

“running over the same old ground…

what have we found?!? the same old fears…”  ultima oara cand ne-am vazut mi-a spus: “traiesc o viata care parca nu-i a mea; simt ca de la un punct incoace cineva a luat fraiele si eu sunt doar purtata de decizii si circumstante. Nu asta mi-as fi inchipuit si, bineinteles nu asta mi-as fi dorit. “Cineva-ul” maret din fantasmagoriile mele de adolescenta a ramas prafuit de timp si de intamplare. Pentru ca cuvantul asta poate sa descrie cel mai bine tot ce am si ce fac acum. Ultimele decizii pe care le-am luat au fost sub un soi de presiuni (de diferite forme). Si… daca ma gandesc bine, oare nu-i asta decat un alt mod de a defini compromisul? Oamenii care ma inconjoara, activitatile de zi cu zi, locul unde lucrez.. sunt total straine mie. Si ar trebui sa ma multumesc cu ce am, ca pana la urma am tot ce-mi trebuie.”

Mi-e teama insa ca asta e tot ce ofera viata – in permanenta trebuie sa arati recunostinta pentru ceea ce ai fiindca se poate mereu mai rau. Si pana la urma acum inteleg “adultii”, acum cred ca le inteleg resemnarea. Este cea mai inteleapta solutie. Treptat fiecare isi sufoca adolescentul ce a fost pentru a continua. Pentru ca el, adolescentul, este manifestarea completa si evidenta a antisocialului, a inadaptatului (oricat de mult ar semana cu un cliseu) si atata vreme cat mai poate avea sentimente de opozitie este nefast pentru incadrarea pe un fagas normal, matur, dominat de compromis.  Mahnirile si refuzurile adolescentine se transforma treptat in amintiri nostalgice, care sunt de fapt reminiscentele unei perioade in care aveam ceva de spus. Un adevarat adult nu se mai poate gandi la idealuri, vise, negari. Si chiar daca exista zvacniri de dorinta, de cele mai multe ori nu le poate impartasi cu nimeni. Si singur e luat drept nebun. Aici urmeaza partea in care sentimentul de supravietuire isi face simtita prezenta si ghideaza totul spre o buna adaptare in societate, la nevoile celorlalti, la orice mai putin propria persoana.

Si astfel ajung la o definitie  cel putin cinica a fericirii si anume ca fericirea e “atunci cand nu esti nefericit”. Pentru ca ce-ti poate ramane cand n-ai motive sa te plangi?!? fericirea, evident. Nu mai conteaza acum ca acesta “multumire”, ca sa-i zic asa, poate fi sau este, de cele mai multe ori o scaldare in mediocritate. Ideea de baza e ca nu sunt prea multe alternative; de fapt, eu acum gasesc cam trei. Prima este resemnarea de care tot vorbeam , cea in care esti multumit si recunoscator pentru ce ai, ca orice om itelept si matur; a doua este sa te afunzi intr-o deziluzie continua pe masura ce descoperi “farmecul” vietii; iar a treia este insusi refuzul de a descoperi “farmecul” mai sus mentionat. Aceasta alternativa pastreaza vie si prezenta pozitia antisociala a adolescentului si exclude din start orice posibilitate de adaptare. Privit din afara se numeste “ratare”. Unghiul din care privesc eu, insa imi sugereaza o cantitate considerabila de nebunie si curajul de rigoare rezultat din aceasta. Mi-e teama insa ca pentru mine acesta ultima varianta a iesit din discutie…

Din categoria “hai sa fim melancolici si neintelesi”

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.