Ana’s Lab

o discutie  despre liceu si alte baliverne mi-a adus in minte un episod cumva ciudat, cumva absolut cretin din perioada. ieseam atunci cu diversi amici/amice, pierdeam timpul prin locuri cat mai izolate si linistite dat fiind ca fenomenul de maneleala tocmai imbobocea. unul din locurile alea era un parc…de fapt erau ultimele banci, ceva mai uitate de lume. la un moment dat a inceput sa apara pe acolo un tip cam de vreo 16 ani, intotdeauna singur si cu un rucsac in spate; statea ceva vreme si apoi pleca, nu parea dornic de vorba si nici deranjat de postura in care se afla. de la un punct incolo am inceput sa ma gandesc ca nu are unde sa se duca si ca dupa ce plecam noi se intoarce si doarme acolo. cred ca l-am si surprins odata stand culcat pe rucsac, aproape adormit. s-a ridicat oarecum jenat si a plecat, unde…habar n-am… cum probabil nu avea nici el. intr-un fel sau altul devenise parte din decor, oricat de meschin ar suna. asta pana in ziua in care prin liceu a inceput sa circule un zvon sinistru… un baiat de vreo 16 ani a fost gasit spanzurat de un leagan… initial am crezut ca e vreo gluma macabra. suna a gluma tembela si proasta, a gluma pe care pana la urma i-a facut-o viata unui pusti de 16 ani. m-a bantuit multa vreme treaba asta, mi-a populat gandurile deja alterate de fantasmele pseudoemoiste…pentru ca fiecare dintre noi e un picut emoist mai devreme sau mai tarziu… am incercat sa vorbesc despre asta…sa scriu..si totu’ suna banal, a titlu de ziar ieftin sau de stire de la ora 5. si acum, uitandu-ma mai sus pe ce am scris imi dau seama ca… nu e…nu e ce incercam sa scriu de fapt, undeva se banalizeaza totu’, undeva ajunge sa sune fortat si pierde din ecou. singurul ecou il regasesc daca ma uit peste umar in parcul pe care multa vreme dupa aceea l-am ocolit, in parcul in care leaganele scartaiau lugubru noaptea…cand nu adia vantul si nu se dadea nimeni in ele. a fost pentru prima data cand un leagan a putut sa capete conotatii infricosatoare. asta e problema cu coana cu coasa… n-are pic de finete, de diplomatie, nu se integreaza in peisaj intr-un mod firesc, ba dimpotriva,uneori imbraca totul in culori vulgare… un circ nedorit in cel mai nepotrivit decor… un copil spanzurat de leagan, o fetita se arunca in gol de pe ruinele unui teatru neterminat, o tanara se sugruma cu propria esarfa… orasul meu ar tot spune povesti din astea. mai bine nu.