Ana’s Lab

ce vreme de cacat! raportez dintr-un capat sudic al romaniei, oras uitat de lume, mic si amarat cu pretentii burgheze. de cand ma stiu i-am cunoscut cam toate strazile, nu are nimic aparte si nici nu-i lipseste nimic(pentru un trai normal, monoton). e dispus cumva de-o parte si de alta a unei sosele principale… cu mici derivari de la forma clasica de sat. locuitorii nu sunt foarte departe de notiunea de sat; oameni muncitori, cu radacinile bine infipte in pamantul pe alocuri mlastinos, mandri nevoie mare de ograda lor si totodata de a fi cei mai tari printre cei slabi. care de mai care isi plimba caruta cu cei mai frumosi(sau strainezi/multi) cai(…putere) pe ulita principala, la sosea, inainte si inapoi… fara rost, fara alta satisfactie decat aceea de a-si etala avutul in ochii invidiosi ai consatenilor. media de varsta e cam de 45-50… astia mai mititei o taie rapid dupa liceu si nu-i mai vezi. oricum, in fuga disperata de anonimat, pustanii o ard fie cu punk-u’ si isi trag freze care de mai care, fie cu emoiala. orice numa sa para ca au ceva de spus. mai e si categoria cealalta care n-are nimic de spus. cocalarimea. aia nu sunt nici specifici orasului, si nici nu merita luati in calcul. cre ca au venit cu ciuma, sau au adus ciuma. tre sa ma mai gandesc la asta. (chiar ca ar merge…hhhmm..moartea rosie atunci…moartea roz feat bacilul sclipiciosus acum). de cealalta parte sunt mosuleii/babutele. adunati palcuri palcuri pe banci sau in locuri considerate puncte de interes. au si un parc dedicat lor(eu nu stiu sa mai fie pe undeva asa ceva…poate gresesc): pjb (parcul javrelor batrane); intre timp parcul si-a schimbat specificul dar nu si numele. cre ca o parte din pustime nici nu mai stie de la ce vine…da’ toti il stiu de pjb. aici, in microcosmosul delimitat in cea mai mare parte de dunare si in rest de drumul ce duce spre Oras, nu ai alta scapare decat fuga. departe si fara sa te uiti inapoi. cine ramane e condamnat pe viata sa ramana in urbea care se invarte. sau in care te invarti in cerc. e un fel de purgatoriu dement din care nu poti sa scapi nici spre iad si raiul e prea sus la stanga pe harta. si exact ca intr-o condamnare sadica, lipsita complet de chinuri si torturi fizice dar claustrofobica pe ici pe colo, trenul sau nu duce nicaieri. undeva pe la mijlocul drumului spre Oras se rupe un pod…calea ferata. si dintr-un colt isi rade in barba ironia.