asta a fost in ideea ca mai trag de timp pana gasesc vreo sursa de inspiratie

am si io o istorioara mica despre pacienti nevinovati si sacrificati in numele lacomiei fara seaman a doctorilor. sau a unora dintre ei. acum cateva seri o prietena de-a mea, in tura la spitalul judetean din oras. o suna o cunostinta(un tip la vreo 27 de ani)…se simtea sotia rau si avea nevoie sa mearga la un doctor. ce avea sotia: nascuse prin cezariana cu cateva zile in urma si (sub impulsul de nestavilit al hormonilor) si-o trasese cu sotul, desi ii se spusese ca 6 saptamani(!) nu are voie. rezultatul era o hemoragie puternica care se pare ca ii speriase. toate bune si frumoase, cei doi ajung la spital, doctorita de garda o vede pe individa si se oripileaza..si la ce vedea, ca se pare ca tipa se cam transformase in niagara, si la auzul cauzei. cica ii venea sa o bata si ea, mititica(avea 19 ani) nu intelegea de ce e atat de grav. ideea e ca a fost nevoie sa o opereze de urgenta(nu stiu ce dracu se facuse franjuri pe acolo) si doctorita a sunat unu’ din medicii anestezisti si s-a dus sa il de acasa ia cu masina personala. pentru ca, nu-i asa, ce le pasa lor?!? nici nu se uita la tine daca nu le dai bani. partea nostima e ca astia nu aveau niciun ban la ei cand au venit si din ce au zis nici a doua zi dupa operatie nu dadusera niciun ban nimanui. pacienta a scapat, desi existau mari sanse sa moara, si a doua zi se vaita de mama focului ca ea nu mai vrea sa stea in spital, ca fuge daca o mai tin “aia” acolo. pai tuta dracu, puteai sa mori daca nu te tineau “aia”. si de fapt indivizi de genu’ asta chiar nu merita sa te implici pentru ei, adica in nestiinta lor nu dau doi bani ca oamenii din jur se mobilizeaza pentru curu’ lor ignorant. adica ideea e ca don’soara era stresata de statu’ in spital si de injectii..ca cica ea nu sta sa o mai intepe nimeni. da’ cand a “intepat-o” fara noima sotul n-a fost problema. poate ar fi preferat statu in cosciug. de, nu poti sa te caci in gustu’ omului…

pan’ la urma nu exista doar medici temebeli si disperati dupa bani asa cum nu exista doar pacienti intregi la cap care stiu ce vor. nu m-as fi apucat sa zic nimic, da’ prea se straduiesc oamenii sa scoata in evidenta ce specie josnica sunt doctorii… nu zic ca nu’s…unii, da’ nu consider ca sunt nemernici pentru ca sunt doctori…sunt asa pentru ca sunt oameni. nu inteleg de ce s-a creat o parere general valabila ca in anumite profesii tre sa fii ceva mai perfect ca dumnezeu. e adevarat, responsabilitatea unui doctor e enorma in anumite situatii, dar cum este omeneste posibil sa nu greseasca niciodata? da, consecintele sunt mai mult decat serioase, dar gandind la rece cum in orice alta meserie nu ai cum sa nu gresesti macar o data… bineinteles, nu pot sa pretind unui pacient care a suferit din cauza greselii unui doctor sa gandeasca asa, cel putin nu imediat dupa. dar pot sa ma gandesc cat de cat obiectiv, mai ales dupa ce in ultima vreme am lucrat mai mult sau mai putin in domeniu. nu apar pe nimeni in special, la fel de bine cum nu acuz pe nimeni; si este adevarat ca si eu am avut parte de destule experiente neplacute cu doctori…dar cel putin la fel de multe experiente neplacute am avut si cu vanzatoare, profesori, soferi si de ce nu…gunoieri. concluzia ar putea fi ca fiecare prost se simte rege peste meseria lui…si asta nu datorita meseriei ci din cauza specificului sau…de prost.

ieri m-am uitat la apropo tv; imi place emisiunea si tonul ei de o ironie subtila iar prezentatorul e jos palaria. ma uit si pentru ca sunt genul de persoana care apreciaza reclamele bine facute; stiu, majoritatea le considera o pacoste dar eu sunt de parere ca cele mai tari sloganuri se nasc din reclamele de calitate. ca de exemplu: “ia ma mana ca iei vopseaua”(asta pt fanii Dorel), memorabilul halat “da’ halatu’, cat e halatu’?” care a provocat isterie, ar mai fi si aia cu star wars…”laser frate!”, “era ta-su, ma”; sincer asta din urma nici nu mai stiu la ce era…da’ era criminala. personal mi-a palcut si seria aia de reclame de la zapp…alea cu zapp share free parca erau si erau tot felu de grupulete unite intre ele de activitati care mai de care mai fistichii. preferata mea era aia cu fotomodele…m-a inspirat..hhmm, si inca ma mai inspira desi apa plata cu lamaie beau destul de rar. o mare dezamagire a fost in schimb cand mi-am dat seama ca lumea nu isi mai aminteste de reclama cu suzi. am tot intrebat in stanga si in dreapta, e drept ca a fost difuzata putin timp… e aia cu “ai innebunit, daca ma imbolnavesc?!?” ma rog, ideea e ca in principiu era tembela reclama da’ mie mi se parea nostima foc.

asa… si spuneam ca ma uitam la apropo tv… si o parte a emisiunii a fost dedicata activitatilor “mondene” ale “vedetelor noastre”, de fapt a fost dedicata modului in care presa tine sa evidentieze activitatile lor de zi cu zi. sweet mother of all that is good and pure! de ce mama dracu ma intereseaza ca una ca proasta regimentului(nu dau nume, persoana insemnata) se da mama grijulie si se joaca (cica) cu plodu’ in parc ingropand crocodili! lu asta i-a intrat in reflex sa stea in orice pozitie ca la poza ca prea au surprins-o dintr-un unghi numa bun; departe de mine gandul ca de fapt totu’ era aranjat! inteleg ca pitipoanca nu mai avea nicio activitate demna de luat in seama, ca doar nu fata eveniment dupa eveniment, da’ sa ajungi atat de jalnic incat sa te asezi pe vine cu lopetica in mana si un pupincurist sa dea cu blitzu ca sa nu zica ca sta degeaba… e prea mult pt capacitatea mea de comprehensiune(asta am bagat-o ca sa subliniez ca stiu termeni de culturist…om pasionat de cultura, ce n-ati inteles?!?).

in continuare va prezentam inca vreo trei tute: una cica soarbe 2 ore la o cafea…io cre ca de fapt n-avea bani si in tot timpu asta a incercat sa convinga chelneru sa i-o suga nitel…pret de o cafea, ca sa apuce sa fie si dansa pozata. strasnica metoda de a mai aparea prin ziare! urmatoarea tuta cica a fost ingrijita de bou’ pe care il mulge de bani…i-auzi, mi-au dat lacrimile. cica era racita rapciugoasa…pariu ca luase vreo boala mai pidosnica?!? asa…ar mai fi si una care are nevoie de aprobare ca sa se duca la buda…nu, glumesc…era vorba de ceva mult mai serios, tu, fata, al meu nu ma lasa sa ma tund… da’ las ca i-o fac eu..ma despart de el… cam o zi asa…cat ajung la stilist si ma capresc…si apoi pana ma mai obisnuiesc si eu cu noul look. apoi il caut…ma impac cu el si daca comenteaza…”we were on a break” smart, ha?!?

cred ca mai erau…da’ da-le dau dracu… e de ajuns ca mi-am pierdut timpu sa zic si de astea. bai, deci ca sunt jalnice stim! chiar stim! se vede dupa muia lor(la fatau ma refer). dar ca sunt incurajate in prostia lor? ca oricat de plictisitoare ar fi mereu o sa se gaseasca un amarat sa le “surprinda” pentru o stire “de senzatie” e deja mai mult decat pot sa inghit. pai dracu, maine o sa aflam…din surse demne de incredere.. si mai ales de respect ca nu stiu care curva de pipera sta in pozitia nu stiu care cand se caca, ca un agarici de dorobanti(ca tot se poarta big time cartieru asta) a facut scurta la mana de atata laba sau ca mai stiu eu care pitipoanca isi cumpara absorbante de la farmacia x si are nevoie de instructiuni de folosire. iote frate cu ce ne delectam noi! cum stim sa extragem adevaratele stiri din haznaua de fiecare zi. bravos natiune!

hai ca am dezgropat rahatu si a inceput sa puta…las haznaua “vedetelor” in pace si ma intorc la ale mele. sper sa revin cu ganduri mai pasnice.

Tu dupa ce tanjesti?

hhhmm… dupa perioada in care puteam sa fiu oricat de cretina si nu stiam ce e aia sa imi calculez bugetul si sa imi platesc “darile”…. dupa o carte citita pe nerasuflate…

Cand ai spus ultima oara “Te iubesc”?

in seara asta (a nu se confunda cu target-ul de 10/zi practicat de cei care se “iubesc” cu adevarat)

Defineste fericirea in 3 cuvinte.

apa, libertate, el

Cand ai fost ultima oara fericit (a)?

pai… am trecut de faza in care vedeam ceva sublim in fericire; pan’ la urma momentul in care imi bate soarele-n ochi si ma simt ca un pui de gaina scos la soare e placut… ma simt fericita. si cred ca ultima data m-am simtit fericita cand am facut curat in gradinita din  spatele blocului in care stau.

Ce crezi ca te face fericita?

plimbarile, o carte buna, el, o prajitura cu ciocolata

Cand te-ai gandit ultima oara la fericirea ta?

aaa…in timp ce raspuneam la intrebarile astea

cat de curand scornesc si eu niste intrebari.

Mi-e teama insa ca asta e tot ce ofera viata – in permanenta trebuie sa arati recunostinta pentru ceea ce ai fiindca se poate mereu mai rau. Si pana la urma acum inteleg “adultii”, acum cred ca le inteleg resemnarea. Este cea mai inteleapta solutie. Treptat fiecare isi sufoca adolescentul ce a fost pentru a continua. Pentru ca el, adolescentul, este manifestarea completa si evidenta a antisocialului, a inadaptatului (oricat de mult ar semana cu un cliseu) si atata vreme cat mai poate avea sentimente de opozitie este nefast pentru incadrarea pe un fagas normal, matur, dominat de compromis.  Mahnirile si refuzurile adolescentine se transforma treptat in amintiri nostalgice, care sunt de fapt reminiscentele unei perioade in care aveam ceva de spus. Un adevarat adult nu se mai poate gandi la idealuri, vise, negari. Si chiar daca exista zvacniri de dorinta, de cele mai multe ori nu le poate impartasi cu nimeni. Si singur e luat drept nebun. Aici urmeaza partea in care sentimentul de supravietuire isi face simtita prezenta si ghideaza totul spre o buna adaptare in societate, la nevoile celorlalti, la orice mai putin propria persoana.

Si astfel ajung la o definitie  cel putin cinica a fericirii si anume ca fericirea e “atunci cand nu esti nefericit”. Pentru ca ce-ti poate ramane cand n-ai motive sa te plangi?!? fericirea, evident. Nu mai conteaza acum ca acesta “multumire”, ca sa-i zic asa, poate fi sau este, de cele mai multe ori o scaldare in mediocritate. Ideea de baza e ca nu sunt prea multe alternative; de fapt, eu acum gasesc cam trei. Prima este resemnarea de care tot vorbeam , cea in care esti multumit si recunoscator pentru ce ai, ca orice om itelept si matur; a doua este sa te afunzi intr-o deziluzie continua pe masura ce descoperi “farmecul” vietii; iar a treia este insusi refuzul de a descoperi “farmecul” mai sus mentionat. Aceasta alternativa pastreaza vie si prezenta pozitia antisociala a adolescentului si exclude din start orice posibilitate de adaptare. Privit din afara se numeste “ratare”. Unghiul din care privesc eu, insa imi sugereaza o cantitate considerabila de nebunie si curajul de rigoare rezultat din aceasta. Mi-e teama insa ca pentru mine acesta ultima varianta a iesit din discutie…

Din categoria “hai sa fim melancolici si neintelesi”